Operatorii din industria gamblingului își iau tot felul de măsuri pentru a-i descuraja pe „vânătorii de bonusuri”. Obligativitatea verificării identității ar trebui să rezolve problema, însă nu este o măsură suficientă. O dovadă în acest sens este reprezentată de cazul lui Jonathan Howard, un bărbat de 40 de ani din Stapleford Tawney (Anglia) care s-a folosit de datele a peste 1000 de persoane pentru a deschide conturi pe Bet365, beneficiind de 236.000 de lire sterline de pe urma ofertelor promoționale.
Tribunalul l-a găsit vinovat pe Howard de „conspirație pentru a comite o fraudă” și l-a condamnat la cinci ani de închisoare. Bărbatul a negat toate acuzațiile în timpul procesului care a durat patru săptămâni. În acest timp, gamblerul a stat în arestul poliției. Un alt cap de acuzare a fost pentru spălare de bani, dar în această speță Jonathan Howard a fost găsit nevinovat.
Începând cu 2008, britanicul a convins peste 1000 de oameni, cunoscuți sau necunoscuți, să îi furnizeze informațiile personale pentru a crea conturi online prin care a pariat sume ce ar fi fost imposibil de mizat pe un singur cont, din cauza limitărilor. Astfel, Howard a încasat bonusuri care nu ar fi disponibile unui singur utilizator, conform termenilor și condițiilor Bet365.
Avea 177 de carduri SIM
„Pariurile online în numele altcuiva sunt împotriva condițiilor de utilizare. Întreaga activitate a fost necinstită și concepută pentru a înșela compania de jocuri de noroc. Când am fost înștiințați în 2018, ne-am angajat într-o investigație îndelungată și complexă. A durat ceva timp până am reușit să adunăm toate probele. Când am executat un mandat la adresa lui Jon Howard din Stapleford Tawney în februarie 2019, a fost evident că acesta era vinovat de acuzațiile la adresa sa”, a declarat Mike Monkton, sergent detectiv în cadrul Direcției pentru Crime Grave din Essex.
Polițiștii au petrecut zile întregi analizând documentele furnizate pentru validarea conturilor, chitanțe pentru articole de lux, registre bancare și 177 de carduri SIM care au fost confiscate de la adresă. Au fost alocate resurse umane și financiare semnificative, dar s-a considerat că era vorba de un caz foarte important.
Conturile false reprezintă o problemă gravă pentru operatorii din domeniul jocurilor de noroc, dar și pentru autorități, întrucât aceasta este modalitatea folosită cel mai des de mafia pariurilor pentru a miza sume care să nu atragă atenția pe meciurile trucate. În cazul cazinourilor, conturile fictive sunt doar o „gaură neagră” pentru banii acordați clienților noi, ele devenind inactive după încasarea bonusurilor.