Controversatul proiect de lege 55 din Malta, care protejează operatorii licențiați de Malta Gaming Authority (MGA) de răspunderea care rezultă din activitățile lor de jocuri de noroc, urmează să fie examinat de Comisia Europeană.
Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, care a vorbit în numele Comisiei, a declarat că organizația va examina compatibilitatea legislației malteze cu legislația UE. Ca atare, au fost solicitate mai multe informații de la autoritățile din Malta.
Reynders a făcut anunțul răspunzând la o interpelare scrisă a europarlamentarului german Sabine Verheyen, membru al Uniunii Creștin Democrate și al Partidului Popular European.
Verheyen a adresat Comisiei Europene trei întrebări despre proiectul de lege invocat, privind jocurile de noroc. Prima întrebare s-a referit la respectarea legislației europene de către Legea 55. A urmat o nouă interogație: „Ce intenționează Comisia să facă în acest sens?”.
De asemenea, europarlamentarul german solicită Comisiei să investigheze o potențială legătură între guvernul Maltei și industria jocurilor de noroc de pe insulă. Sabine Verheyen a întrebat dacă au existat cazuri anterioare de corupție, interesându-se și dacă sunt posibile sancțiuni în cazul în care se va constata că Malta încalcă legislația UE.
„Comisia nu are informații despre posibilele legături ale membrilor individuali ai guvernului maltez cu industria jocurilor de noroc din Malta”, a răspuns Reynders.
Continuând, Sabine Verheyen a solicitat să fie informată despre politica pe care o are Comisia referitor la procedurile de încălcare a dreptului comunitar, în conformitate cu articolul 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Acest tratat a fost unul dintre cele două tratate fundamentale ale organizației continentale.
Răspunsul nu s-a lăsat așteptat: Comisia poate lua măsuri oficiale împotriva statelor membre dacă acestea sunt suspectate că au încălcat legislația UE, in conformitate cu secțiunea privind procedurile de încălcare a tratatului.
Proiectul de lege controversat al jocurilor de noroc din Malta
Parlamentarii din Malta au adoptat, în luna iunie, proiectul de lege care modifică reglementările Maltei privind jocurile de noroc. Una dintre măsurile propuse împiedică instanțele să acorde despăgubiri reclamanților, în cazul în care motivul procesului se referă la activități permise de licența MGA a operatorului.
Proiectul de lege ar oferi, de asemenea, protecție juridică pentru operatorii activi pe piața gri europeană, care s-au confruntat cu procese pentru activitatea ilegală de jocuri de noroc.
În unele jurisdicții, în special în Germania și Austria, instanțele au ordonat operatorilor să ramburseze toate pierderile jucătorilor. Cu toate acestea, unii operatori au refuzat să plătească. De obicei, operatorii fac acest lucru invocând libertatea europeană a serviciilor.