Reglementarea jocurilor de noroc din Irlanda prinde contur

Autoritatea de Reglementare a Jocurilor de Noroc din Irlanda (GRAI) are în față câțiva ani extrem de încărcați. Aflată în curs de dezvoltare, aceasta își asumă oficial rolul de supraveghetor al industriei de gambling.

În lunile următoare, noul organism de reglementare va avea sarcina de a acorda licențe, de a stabili un cadru legislativ funcțional, de a combate spălarea de bani și finanțarea terorismului și de a înființa un fond de impact social capitalizat de industrie.

GRAI a fost creată prin Legea privind Reglementarea Jocurilor de Noroc, adoptată în 2024, și are misiunea de a supraveghea stabilirea cadrului de reglementare a jocurilor de noroc din Irlanda. Ea este responsabilă de acordarea licențelor pentru toate activitățile de gambling – cu excepția loteriei naționale.

Într-un interviu acordat publicației iGB, Anne-Marie Caulfield, CEO-ul GRAI, a declarat că întreaga structură de guvernanță a instituției, inclusiv planificarea financiară și strategia de resurse umane, a fost deja pusă la punct. Cu toate acestea, adevărata muncă abia acum începe, odată cu procesul de acordare a licențelor.

Consiliul de conducere al GRAI și grupurile de consultanță

Autoritatea a devenit operațională în martie 2025, odată cu numirea unui consiliu format din șapte membri.

Consiliul este condus de Paul Quinn, fost director executiv al Oficiului de Achiziții Publice și fost director de achiziții pentru rețeaua de comunicații Eircom. Printre membrii consiliului se regăsește și Celine Craig, fost CEO al autorității de reglementare în audiovizual, precum și fost comisar în domeniul media.

Doi dintre membrii consiliului provin din domeniul sănătății și siguranței: Rita Purcell, director adjunct în cadrul Autorității de Reglementare a Produselor de Sănătate, și Dr. Colin O’Driscoll, psiholog clinician și coordonator al serviciilor de adicție din cadrul HSE Mid-West.

Alți membri sunt Marion Kelly, CEO al Consiliului pentru Cultura Bancară din Irlanda, David Hickson, fost președinte al Asociației pentru Jocuri și Divertisment, și avocatul Michael McGrath.

GRAI va crea și o serie de grupuri de consultanță pentru a rămâne conectată la cele mai bune practici din domeniu. Printre acestea se va număra și un grup format din consultanți din industrie, menit să asigure o colaborare directă cu sectorul pentru definirea standardelor pieței.

Ne dorim implicarea industriei, astfel încât aceasta să înțeleagă de unde pornim și ce măsuri vom introduce”, a spus Caulfield.

Majoritatea reglementărilor vor fi supuse consultărilor publice și cu industria înainte de a intra în vigoare în anii următori. Unul dintre grupurile consultative esențiale va fi „panelul experiențelor trăite”, alcătuit din persoane care au fost afectate direct de dependența de jocuri de noroc.

Licențierea operatorilor, furnizorilor și organizațiilor caritabile

Caulfield a subliniat că una dintre prioritățile instituției este implementarea sistemului de licențiere: „Majoritatea obligațiilor și sancțiunilor vor decurge din această schemă. Estimăm că vom putea acorda primele licențe pentru pariuri – atât online, cât și fizic – până la sfârșitul anului curent. În 2026, vom trece la jocurile online, iar până în 2027 vom finaliza și celelalte tipuri de licențe, inclusiv cele pentru organizații caritabile și relații B2B.”

În martie, GRAI a lansat o solicitare oficială pentru înregistrarea interesului în obținerea unei licențe. Portalul dedicat procesului va fi activat până la sfârșitul anului.

Structura de licențiere a fost construită pe trei piloni: verificarea entității juridice, analiza financiară și auditul tehnic. Fiecare operator va fi evaluat din aceste trei perspective: integritatea conducerii, viabilitatea financiară și securitatea sistemelor tehnice, în special în ceea ce privește protecția datelor clienților.

Restricții în materie de jocuri de noroc

Legea include un set de măsuri axate pe sănătatea publică. Potrivit lui Caulfield, principalele obiective sunt protejarea minorilor și prevenirea comportamentului de joc problematic: „Există o serie de restricții legate de publicitate, inclusiv un interval orar – între 5:30 și 21:00 – în care reclamele nu pot fi difuzate, pentru a proteja copiii”.

Vor fi interzise și ofertele personalizate pentru jucători, precum implicarea unor VIP-uri sau acordarea de bonusuri, în special în cazurile în care comportamentul de joc este excesiv. Comunicările comerciale în social media vor fi permise doar cu acordul expres al utilizatorilor.

Alte măsuri și fondul de impact social

GRAI va avea puteri discreționare pentru a înăspri reglementările, dacă situația o va impune. Totuși, implementarea va fi graduală, în funcție de tipurile de licențe care devin active.

Va fi introdus și un registru național de autoexcludere, care le va permite persoanelor să se retragă temporar sau definitiv din anumite activități de joc sau din întreaga piață licențiată.

Vom permite atât excluderi permanente, cât și pauze temporare, în funcție de nevoile fiecăruia – inclusiv pentru motive financiare”, a precizat Caulfield.

Finanțarea autorității și fondul de impact social vor proveni integral din contribuții ale industriei. Deputatul James Browne a subliniat în Parlament că „impactul asupra plătitorilor de taxe ar trebui să fie zero”.

Cuantumul taxelor impuse operatorilor urmează să fie stabilit de miniștri. Contribuțiile la fondul social vor fi folosite pentru educație, conștientizare, cercetare și tratament în domeniul dependenței de jocuri de noroc.

Piața neagră a jocurilor de noroc în Irlanda

Caulfield a recunoscut că industria a exprimat îngrijorări legate de piața neagră, dar a spus că amploarea acesteia este „adesea exagerată”.

GRAI va lansa campanii de informare pentru a avertiza publicul în legătură cu pericolele operatorilor ilegali. De asemenea, va bloca accesul la site-urile neautorizate și va colabora cu băncile, platformele de social media și motoarele de căutare pentru a limita accesul la aceste servicii.