Parlamentul din Finlanda a adoptat proiectul de lege privind jocurile de noroc online cu un scor zdrobitor, 156-9. Procesul de licențiere pentru operatori va fi demarat în luna martie.

Parlamentul finlandez a votat oficial aprobarea legii iGaming-ului, un moment istoric care marchează sfârșitul monopolului de stat ce a dominat piața timp de zeci de ani.
Reforma jocurilor de noroc, în forma amendată de Comisia Administrativă, a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare de 158 la 9 voturi. Deși opoziția a încercat la începutul lunii să forțeze o serie de amendamente drastice — inclusiv creșterea vârstei minime la 20 de ani și restricții severe de marketing — acestea au fost respinse categoric de aleși săptămâna trecută.
Noua legislație va intra în vigoare din ianuarie 2026. Conform lui Jari Vähänen, Finnish Gambling Consultants, operatorii vor putea depune cererile pentru licențiere începând cu data de 1 martie. Pentru ca parcursul legislativ să fie complet, legea mai are nevoie doar de semnătura președintelui Finlandei, eveniment așteptat înainte de finalul acestui an.
Întârziere de 6 luni
Ideea deschiderii pieței a fost lansată în iulie 2024, printr-un proiect inițial al Ministerului de Interne. După consultări publice și negocieri cu actorii din industrie, legea a ajuns în Parlament în martie anul acesta.
„Scopul a fost găsirea unui echilibru: reglementări care să combată dependența, dar care să fie suficient de atractive pentru ca firmele de gambling să dorească licențierea, astfel încât jucătorii să fie direcționați către oferta reglementată”, a explicat ministrul de interne, Mari Rantanen.
Deși s-au înregistrat întârzieri, iar lansarea oficială a pieței a fost amânată cu șase luni (iulie în loc de ianuarie), consensul politic a rămas solid. „Nu a existat o dezbatere politică reală privind necesitatea schimbării sistemului, ci doar viziuni diferite asupra responsabilității sociale versus oportunitățile de business”, a punctat Vähänen.
Fostul deținător al monopolului, pregătit de competiție
În culise, marii jucători se pregătesc deja de „fluierul de start”. Veikkaus, fostul deținător al monopolului, și-a creat deja o divizie privată pentru a putea concura de la egal la egal cu noii intrați pe piață.
Reacțiile din industrie sunt pozitive, deși persistă o ușoară doză de prudență. Joel Hakamies, manager general pentru Finlanda și Estonia în cadrul FDJ United/Kindred, a punctat: „Privim situația cu optimism, deși incertitudinea calendarului de implementare poate încețoșa planurile de investiții”.
Pe de altă parte, Veikkaus nu are de gând să cedeze teren ușor. Jarkko Nordlund, vicepreședinte executiv pentru iCasino și pariuri sportive, este convins că fostul monopol va păstra o cotă de piață substanțială. Operatorul investește masiv în recrutarea de talente și a făcut recent trecerea la platforma de pariere OpenBet, pentru a fi gata de marea deschidere.